Serviciile presupun:
– analiza situaţiei existente, identificarea şi analiza nevoilor comunităţii, prioritizarea acestora aplicand metode participative de consultare a comunităţilor
– elaborarea strategiei de dezvoltare propriu-zisă
– asistenţă în derularea procedurilor de consultare publică privind strategia elaborată
– asistenţă în întocmirea documentaţiei pentru aprobarea strategiei de către consiliul local
Elaborarea participativă a strategiei de Dezvoltare Locala se realizeaza prin implicarea grupurilor interesate: cetăţeni, instituţii publice, firme private, societatea civilă (organizaţii civice, organizaţii profesionale etc.) şi alte entităţi care doresc să se implice în dezvoltarea locală.
Pornind de la contextul economiei locale se realizează o analiză a potenţialului comunităţii care cuprinde informaţii cantitative şi calitative privind resursele naturale, materiale, umane şi economia locală. Informaţiile cuprinse în această evaluare constituie fundamentul pentru elaborarea şi dezvoltarea unei strategii de succes şi cuprinde cel puţin următoarele aspecte:
Informaţii demografice: populaţia: după mărime, vârstă, rata de creştere, densitate, mărimea gospodăriei ş.a, numărul angajaţilor pe ramuri ale economiei; structura pe grupe de vârstă a angajaţilor; câştigul mediu brut pe categorii de activităţi; educaţie : numărul instituţiilor de învăţământ şi tipul acestora, numărul profesorilor, numărul populaţiei şcolare.
Informaţii economice şi privind mediul de afaceri: numărul şi mărimea firmelor, clasificarea acestora pe sectoare şi număr de angajaţi; Investiţiile locale şi străine, în funcţie de volum, număr de angajaţi, sector; Numărul firmelor nou înfiinţate, după activitate, mărime; volumul veniturilor bugetare provenite din impozitarea firmelor private; accesul la surse de finanţare
Infrastructura de bază: existenţa reţelelor de utilităţi (apă, canalizare, electricitate, gaz); evaluarea resurselor de terenuri disponibile pentru investiţii; drumuri de acces
Informaţii regionale şi naţionale: oportunităţi şi riscuri în contextul dezvoltării regionale; posibile influenţe asupra comunităţii
Elaborarea strategiei de dezvoltare economică locală presupune o viziune holistică ce echilibrează componentele dezvoltării economice cu necesităţile sociale şi prioritatile privind protecţia mediului, inovarea, dezvoltarea durabilă.
Elementele componente ale strategiei de dezvoltare locală
• Viziunea: descrie consensul grupurilor de interes referitor la viitorul comunităţii
• Scopurile: se bazează pe viziunea generală şi pe rezultatele dorite a se obţine în urma procesului de planificare strategică
• Obiectivele: stabilesc standardele de performanţă şi activităţile pentru realizarea fiecărui scop.
• Programele: stabilesc modalitatea de realizare a obiectivelor dezvoltării.
• Planuri de acţiune şi proiecte: implementează componentele specifice programelor.
Strategia se realizeazaă de către experti în dezvoltare comunitară şi cu implicarea reprezentanţilor grupurilor de interese/factorilor interesaţi.
Timp de elaborare: 3-6 luni.